Legea drepturilor persoanelor cu handicap – functionala doar pe hartie?
Nu a fost intamplator modul in care am inceput descrierea Ramonei. Profilul ei de Facebook este foarte important pentru ca acolo, in spatiul virtual, si-a gasit prieteni noi, si-a putut creiona visul de a spune lumii despre metoda descoperita de ea, a reusit sa se simta inteleasa si acceptata.
In lumea reala, insa, in lumea offline, cum se spune astazi, nu i-a fost deloc usor.
Isi aduce aminte ca in scoala primara, gimnaziu sau liceu, nu si-a putut face niciun prieten. Recunoaste ca vorbirea nu ii era la fel de buna ca acum, dar stie ca incerca. Incerca sa fie ca ei, toti ceilalti, mai ales ca intelectul nu ii era afectat absolut deloc. Ba mai mult, in scoala primara, Ramona a fost nevoita sa renunte la premiu pentru ca prea multi parinti se razvrateau impotriva ei. Credeau ca primeste premiu din mila, asa ca ea a fost mai inteleapta si a cedat. Ce era pentru ea, o hartie?
Nu pare afectata de reactia oamenilor. Poate doar dezamagita. Mai grav a fost atunci cand la BAC nu i-au fost acordate drepturile de care trebuia sa beneficieze. La matematica a fost proba grila, iar ea putea schimba oricate grile dorea in cazul in care gresea trecerea rezultatelor pe formular. Nu i-au dat voie. Motivul? Oricum nu va lua BAC-ul. A picat in vara, insa in toamna a trecut, ca mai apoi sa se inscrie si la facultate. Ori de cate ori castiga o batalie impotriva oamenilor mediocri si superficiali, simtea ca nu le este inferioara, ba ca uneori le este chiar superioara. Asta a determinat-o sa continue.
Din pacate, cazul acesta nu a fost singular. Si la licenta i-au fost refuzate drepturile speciale, drepturi mentionate in legea nr. 448/ 2006. Nu s-a putut incadra in timpul alocat celorlalti, fiind un pic mai inceata, asa ca a picat. Inca invata si spera ca va putea lua licenta in conditii normale pentru ca in aplicarea legii nu mai crede de mult. Cel putin, nu in acest caz. Totusi, nici acest episod nu a demoralizat-o. Poate pentru ca scoala a fost pentru ea o pasiune, un refugiu:
'Pana sa invat sa citesc, luam carti in mana si ma prefaceam ca citesc. Cand m-am dus la scoala, eram tare fericita ca eram in sfarsit in randul lumii. Scoala a fost pentru mine spatiul in care am putut sa imi depasesc limitele. Desi am avut si reusite, dar si esecuri, a fost singurul lucru pe care l-am facut singura.'
Cand internetul iti devine cel mai bun prieten
Cel mai mare regret il are atunci cand ajunge la capitolul 'oameni'. Spune ca ea nu a avut niciodata prieteni. Lucrurile au devenit ceva mai usoare odata cu aparitia internetului, dar simte nevoia unui prieten real. Totusi, exista cineva careia ea ii spune 'cea mai buna prietena'.
'Alina este singura mea prietena adevarata. Ea ma vede asa cum sunt si are incredere in mine. Ne cunoastem de pe internet, vorbim de 7 ani, iar de ziua mea mi-a trimis o vedere. Oamenii au tendinta de a te privi cu mila, dar eu nu am nevoie de mila lor. Eu le sunt de fapt egala'.
Pe blog a inceput sa scrie pentru a face cunoscuta metoda Conductive Education. Acum, a devenit un loc unde se exprima, schimba pareri, primeste comentarii cu bucurie, incearca sa stranga fonduri pentru tratament. E felul ei de a comunica. Nu pentru ca nu ar fi vrut sa se deschida in fata oamenilor si altfel, ci pentru ca, se pare, unii au prea multe prejudecati pentru a asculta atent cuvinte pline de inteles, dar spuse putin mai greoi.
Ramona nu e suparata. Nici pe viata, nici pe destin si nici pe oameni. E fericita ca are alaturi familia care o ajuta sa continue cu acelasi optimism. Spera, insa, la ziua in care va avea dreptul sa se trateze si in Romania, fara a mai fi nevoita sa plece in tari straine pentru asta. La prieteni noi, adevarati si reali, care sa o viziteze periodic, nu mai spera, desi nu neaga ca i-ar placea. Pana la implinirea acestor visuri mai e, asa ca isi urmeaza drumul si lupta pentru ca, intr-o zi, recuperarea ei sa fie aproape completa.
sursa:121.ro
